Before&after: cum arată o vilă cu patru camere din Pipera după o renovare de 60.000 euro

Before&after: cum arată o vilă cu patru camere din Pipera după o renovare de 60.000 euro

Venirea pe lume a primului copil aduce o mulțime de schimbări pentru părinți. În cazul de față, inclusiv renovarea completă a casei. A fost nevoie de câteva luni bune de muncă în plină pandemie și de inversarea dormitoarelor de la etaj, dar la final efortul a meritat din plin.

Cuplul tânăr (31, respectiv 34 ani) care locuiește aici a cumpărat casa în noiembrie 2017 și a făcut doar mici cosmetizări la momentul achiziției. În noiembrie 2019, înainte să vină pe lume primul lor bebe, au decis că e momentul schimbării: casa nu fusese renovată deloc de la momentul construirii (anul 2006), iar finisajele erau deja învechite.

Un șantier început odată cu pandemia

Pentru amenajare, proprietarii au lucrat cu arhitecta de interior Cristina Micu . Proiectul de design interior a durat aproximativ două luni și jumătate, iar șantierul a început odată cu debutul pandemiei în România, la începutul lunii martie 2020.

„Șantierul s-a desfășurat în perioada izolării, iar din acest motiv am avut emoții în privința livrării materialelor, însă totul a decurs bine”, își amintește arhitecta.

Casa are un etaj și o suprafață utilă interioară de 106 metri pătrați, plus o terasă exterioară și o grădină. Zona de zi este la parter și cuprinde holul de intrare, livingul, bucătăria și baia de serviciu, iar zona de noapte se află la etaj, cu trei dormitoare și două băi, dintre care una matrimonială.

Renovarea a presupus decopertarea și înlocuirea tuturor finisajelor, atât pentru pardoseli, cât și pentru pereți. Din vechea amenajare au păstrat doar parchetul din holul de la etaj și treptele din lemn de pe scara interioară, accesorizate acum cu bandă led cu senzor, pentru o lumină caldă, difuză. Balustrada de sticlă permite spațiului să fie aerisit, fără să-l încarce, și oferă totodată siguranță în exploatare. La parter au montat încălzire electrică în pardoseală.

Principalul obiectiv: o casă potrivită pentru noul membru al familiei

Pentru că se pregăteau să devină părinți, proprietarii și-au dorit în primul rând o reorganizare a spațiilor și a funcțiunilor camerelor. Arhitecta a regândit așadar dormitoarele de la etaj: fostul dormitor matrimonial a devenit camera bebelușului, iar vechiul dormitor de oaspeți a devenit dormitorul părinților. A luat aceste decizii pentru că a vrut ca dormitorul matrimonial să aibă baie proprie, dormitorul pentru bebe să aibă o suprafață generoasă, iar dormitorul de oaspeți să ocupe camera cu suprafața cea mai mică, fiind cel mai puțin utilizat.

În ceea ce privește stilul, cromatica și atmosfera, familia și-a dorit o amenajare modernă, aerisită, în culori deschise și au mers 100% pe mâna arhitectei.

„Amenajarea pe care este una modernă, aerisită, bine organizată, predomină culorile deschise, neutre: alb, gri, completate însă pe alocuri de accente vii, calde, care să aducă locuinței un vibe vesel pentru o familie tânără”, descrie Cristina.

Gri, alb și atmosferă scandinavă în zona de zi

Parterul este perceput ca un spațiu coerent datorită cromaticii unitare, în tonuri de alb și gri. Vechea bucătărie părea întunecată din cauza mobilierului și a ușii maro închis. În noua amenajare, finisajele deschise la culoare reflectă lumina naturală filtrată de storul semi-transparent. Gresia tip patchwork de la Delta Studio aduce o tentă dinamică încăperii, iar faianța tip subway albă de deasupra blatului de mobilier, iluminată de banda led, este o prezență caldă.

Mobilierul pe comandă este lucrat cu Șerban Mobilier , cu fronturi minimaliste și mânere ascunse, care să creeze o senzație de ordine. Plinta albă din duropolimer e de la Silver Decor . Bucătăria și livingul comunică printr-o ușă, care în vechea amenajare era una standard. Cristina a propus însă una glisantă, pentru mai multă ușurință în utilizare: când transporți vesela din bucătărie în dining, nu e tocmai comod să apeși un mâner. A trebuit să demoleze și să reconstruiască peretele din gips carton pentru a încastra caseta metalică și sistemul de glisare al noii uși.

Livingul are o alură scandinavă și este dominat de gri, alb și lemn natur. Pentru a beneficia din plin de lumina naturală, au ales perdele din voal alb și draperii gri confecționate și montate de Zen Interior . Cele două scaune tapițate galbene din dining reprezintă accentul de culoare al zonei de zi.

Baia de la parter include centrala termică și mașina de spălat rufe, încastrate acum în corpurile de mobilier pe comandă.

Au inversat dormitoarele la etaj

Noul dormitor matrimonial este amplasat în fostul dormitor de oaspeți. Pata de culoare este peretele de accent roșu, completat de patul tapițat roșu burgund, nuanțe temperate de griul pereților și restul elementelor albe. Draperiile roz delicate aduc o notă feminină spațiului, iar noptierele negre de la IKEA sunt o inserție neutră.

În baia matrimonială, au ales un duș walk-in în loc de vechea cadă, iar pentru finisaje – terrazzo de la Osmyum , completat de plăci ceramice ce imită lemnul amplasate în zonele umede.

În a doua baie de la etaj, noile finisaje și sanitare schimbă complet atmosfera. Dormitorul copilului l-au organizat în vechiul dormitor matrimonial:

„La nivel de mobilare, am organizat spațiul astfel încât să corespundă nevoilor unui nou-născut. Mobilierul alb oferă puritate camerei, iar elementul de impact îl reprezintă patul, a cărui tăblie tapițată îmbracă jucăuș cei doi pereți ai camerei, prin elementele rotunjite de diferite înălțimi”, explică Cristina.

Patul lucrat cu Șerban Mobilier este pus în evidență și prin peretele vopsit în lavabilă gri și decorat apoi cu steluțe albe, cu ajutorul unui șablon de la Steencilit .

În dormitorul pentru oaspeți, Cristina a propus un design neutru, cu mobilier alb și texturi de lemn, înveselit printr-o lavabilă galbenă și draperii roz pudrat.

Cât a costat amenajarea

Bugetul a ajuns la 55-60.000 euro la momentul proiectului, cu manopera inclusă. Mobilierul și corpurile de iluminat au fost în jur de 25.000 euro, finisajele și sanitarele în jur de 11.000, iar decorațiunile – aproximativ 3000 euro. Manopera a ajuns la 15.000 euro.

Tips&Tricks pentru amenajare de la arhitecta de interior Cristina Micu

Cum ajustezi bugetul: În baia matrimonială, pentru eficientizarea bugetului, am folosit placări de terrazzo și faianță doar pe doi dintre pereți, iar pe ceilalți am aplicat vopsea lavabilă gri potrivită pentru spații umede.

Cum mărești spațiul: În această amenajare, ne-am folosit de oglinzi pentru mărirea vizuală a spațiului, acolo unde a fost necesar: avem dressinguri cu oglinzi, o oglindă aplicată pe perete în dormitorul de oaspeți, oglinzi în băi.


Leave a comment